Ce poruncă mare ai primit
De-ai plecat aşa, în grabă, tată,
De-ai plecat şi nu te-ai odihnit.
Parcă ieri, duminica trecută
Te gândeai ce astăzi o să faci,
Ai plecat lăsând speranţa mută
Iar acum nu îmi vorbeşti... doar taci...
Ai fost ca un om... cu părţi mai bune,
Poate uneori făcut-ai rău,
Ai plecat şi ai uitat a-mi spune
Cine-s eu? Nu-s eu copilul tău?
Nedreptatea veţii, câteodată,
Te-a marcat în felul ei, suprem...
Ai plecat în grabă mare, tată,
Însă parcă azi nu mă mai tem.
Drumul reîncepe spre-mplinire
Coborât-am mult, am de urcat,
Toamna-mi va rămâne-n amintire,
Toamna-n care grabnic ai plecat.
N-ai lăsat prea multe-n astă lume,
Azi nici umbra nu o mai găsesc,
Eu încerc să fac un rost şi-un nume,
Fiind un om ce viaţa o trăiesc.
Nu voi înţelege niciodată
Cine-a vrut aşa să fie dat?
Nici de ce, în mare grabă, tată,
Către altă lume ai plecat?
Dar te iert de toate, ăsta-s eu,
Tot de asta-l rog pe Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu