duminică, 26 octombrie 2008

Hotar prin calendar

De te-aş găsi... Dar cum să te găsesc?
Tu nici nu ştii că asta îmi doresc...
În zori de zi... spre ceruri să urcăm
Şi drumul vieţii iarăşi să-l urmăm!

Să ne găsim oricât de noapte-ar fi,
Să ne găsim dorind a ne iubi,
Pornind prin vis, clădind un adevăr,
Iar eu să-ţi mângâi firele de păr!

Şi dacă toate fi-vor... şi vor fi...
Privi-vom amândoi spre zori de zi
Şi vom plăti acel tribut mereu,
Mereu în zori de zi doar tu şi eu!

Tributul către timpul viitor
Când toate amintire iar se vor,
Din fapt comun să facem alt hotar
Spre anii ce vor trece-n calendar!

Ce va mai fi, doar nouă ne e dat...
Zorii de zi mereu dau rod bogat,
Şi tot te caut... stiu... te voi găsi...
Să pot mereu pe tine-a te iubi!

Niciun comentariu: