joi, 28 august 2008

Schimbare în simţire

Se simte-n toate o schimbare
Şi un însemn de rod bogat,
Pecetluind un ţărm de mare
Real, paradoxal, ciudat.

Şi fi-va iarăşi începutul
Acelui gând fără sfârşit,
Înnobilat de absolutul
Întregului redefinit.

Punând accent de zi senină,
Al nopţii prag se dă învins,
Redând speranţelor lumină
Şi cărţii noastre un cuprins.

Se simte-n toate o schimbare
Reală şi hotărâtoare.

Niciun comentariu: