Trupul tău e ars de focuri sfinte
Şi prădat de cele şapte zile
Stinge lampa, fii cea mai cuminte
E-ntuneric, clipele-s umile.
Lasă-ţi ochii prada mea veciei
Şi îmi pune-n palmă încă şoapte,
Tu-ntinezi o mreajă-a bucuriei
Cu-ntunericul de încă-o noapte.
Lacrime ne şiroiesc pe gură
Şi-n privire-s pale şi văpaie,
E un drum spre viaţă ori spre ură
Ca un fulg de soare stins în ploaie.
Caii albi trag valuri mari de ceaţă,
Ziua nu-i grăbită să se-arate,
Pînă mîine-ncepe-o nouă viaţă
Şi-or să vină îngeri să ne cate.
Vălul apei clipoceşte-n casă,
Îl aud şi inima îmi bate
Şi te-arunc în foc să-mi fii mireasă
Şi-am să am o nuntă-n şapte sate.
Lasă-ţi fruntea albă mult spre mine,
Vreau să te privesc cînd îţi e somn
Şi-n prohodul ce-ţi va aparţine
O să ningă plînsul meu enorm.
