Nins de foc

Trupul tău e ars de focuri sfinte
Şi prădat de cele şapte zile
Stinge lampa, fii cea mai cuminte
E-ntuneric, clipele-s umile.

Lasă-ţi ochii prada mea veciei
Şi îmi pune-n palmă încă şoapte,
Tu-ntinezi o mreajă-a bucuriei
Cu-ntunericul de încă-o noapte.

Lacrime ne şiroiesc pe gură
Şi-n privire-s pale şi văpaie,
E un drum spre viaţă ori spre ură
Ca un fulg de soare stins în ploaie.

Caii albi trag valuri mari de ceaţă,
Ziua nu-i grăbită să se-arate,
Pînă mîine-ncepe-o nouă viaţă
Şi-or să vină îngeri să ne cate.

Vălul apei clipoceşte-n casă,
Îl aud şi inima îmi bate
Şi te-arunc în foc să-mi fii mireasă
Şi-am să am o nuntă-n şapte sate.

Lasă-ţi fruntea albă mult spre mine,
Vreau să te privesc cînd îţi e somn
Şi-n prohodul ce-ţi va aparţine
O să ningă plînsul meu enorm.

Întoarcere

O lacrimă de dangăt se aude,
Cu lacrima ce cade ştiu că-s rude,

Dar bate clopotul mereu în dungă,

Cocoşii trec tăind un drum. M-alungă...

Sunt uneori un pas la întâmplare,
Iar pasul îl resimt ca pe-o urmare,

Dar drumul e un val ce se retrage,

Înaltul e un gol imens. M-atrage..

O spadă sînt şi barcă pribegită,
Mă-ntorc în sat la casa-mi părăsită.

Semnătură

Atunci cînd semnez
las un vreasc de sînge
pe mîinile tuturor,

Doar atunci cînd vorbesc
mă semnez cu adevărat,
închinîndu-mă,
ca unui altar al cerului,
spre Luceafărul de seară.

Atunci cînd semnez,
ca un apel anonim,
eu vă rog să nu uitaţi
ce-nseamnă o semnătură.

Celelalte, vă rog,
Da, vă rog,
Uitaţi-le cît mai repede.

Numai ce înseamnă o semnătură
cu adevărat
să nu uitaţi!

Inscripţie pe masa tăcerii

Eu tac,
Tu taci.
Acesta-i ordinea de zi: Tăcerea.

Şi toată lumea tace.

E frig
şi îţi spun totul prin tăcere.

Tu mă asculţi
şi-mi răspunzi în tăcere.

Apoi,
te văd prin ceaţă
şi te strig în tăcere.

Tu asculţi
şi mă mîngîi în tăcere.

Şi mai vorbim,
în tăcere,
la masa tăcerii,
făcîndu-ni-se dor
de tăcere...